lacrimile mele sunt cand picaturile calde ale ploii de vara, cand fulgii reci ai ninsorii tarzii. sunt cateodata lacrimi ce cad pe frunze verzi si stralucesc in lumina soarelui, iar cateodata stropi grei ce biciuiesc asfaltul si-asa batatorit. nu sunt mereu lacrimi dorite, dar sunt mereu bine-venite. cand e cald afara, ele cad perfect si ma racoresc, iar cand e frig..ei bine, atunci cand e frig se rostogolesc in goana pe obrajii inghetati si transforma imediat o fata morocanoasa intr-un zambet luminos.

azi plang. si daca nu o fac, ma intristez. cine spune ca trebuie sa fii trist ca sa plangi ? eu, cateodata, plang tocmai ca sa scap de tristetea care bate nerabdatoare la usa. mai plang uneori de fericire, e drept, de mai putine ori. mai sunt zile in care plang degeaba sau zile in care plang in locul altora.

imi pun intr-un pahar de whisky niste vin si ma incolacesc pe canapea. cu nasul rece si ochii umezi incep sa imi asez gandurile in sertare incarcate si imbacsite de praf si astept sa vina “maine”.

maine rad.

As iubi o femeie cu ochi mari, cu obraji fini in care mi-as infige degetul pentru a lasa acolo gropite care sa apara la fiecare urma de zambet, dulce sau amar. Ar avea par lung iubita mea. Lung si moale pentru ca eu sa imi pot plimba degetele prin el, fara sa se incurce. Ar mirosi intotdeauna frumos, chiar si fara parfum. Ar avea pielea ca de bebelus, cu miros de vanilie sau de lemn tare.

As iubi o femeie care si-ar deschide sufletul ca eu sa intru nestingherit; care m-ar invita sa-mi mut toate lucrurile la ea. Iar eu as accepta, ca sa o pot privi cum doarme incolacita la marginea patului si sa o iau in brate atunci cand viseaza urat.

M-as indragosti iremediabil de femeia care mi-ar pregati micul dejun, iar la cafea ar ‘uita’ sa puna zahar, pentru ca stie cat de amara o beau. Femeia pe care as iubi-o ar fi tot timpul langa mine, iar atunci cand ar lipsi, as simti ca-mi lipseste o parte din suflet. Atat de aproape o vreau. As vrea sa ma sufoce, sa-mi intre in suflet si sa nu mai plece niciodata.

Mi-as admira iubita in fiecare clipa. Mi-as dori sa o vad cum isi picteaza migaloasa unghiile de la picioare, desi afara e iarna si umbla numai in bocanci. As privi-o fara sa clipesc atunci cand scrie pentru mine. Mi-ar placea sa ii citesc atunci cand ea oboseste si sa o ascult dupa ce termina de scris.

N-ar trece zi fara sa ma surprinda cu un cadou si n-ar trece seara fara sa ii multumesc.

Femeia pe care as iubi-o ar fi cu siguranta femeia pe care am contemplate-o de atatea ori la coada la paine, ori in metrou. Ar fi femeia care m-ar face sa mai merg cateva statii, doar stand acolo preocupata sa fie ea insasi.

As iubi femeia care nu si-ar folosi lacrimile pe post de arma, ci le-ar lasa sa curga doar atunci cand ploaia i-ar ajunge pe fata.

Femeia din sufletul meu ar fi aceeasi care, zi de zi, imi strabate mintea neobosita, neplictisita, neschimbata.

Iar daca ea ar alege sa ramana acolo pentru totdeauna, sa-mi bucure zilele si sa-mi umple noptile, atunci eu i-as darui totul, chiar si lucrurile de care nu ma credeam in stare…

Mi-e dor de tine si, odata cu tine, de ciocolata din buzunarul tau, de sarutul tau pe frunte, de ochii tai tulburi, de vorbele tale, de timpul tau, de viata ta. Sa vii langa mine cand scriu si sa imi dai niste sfaturi, de amator; “In tot ce scrii, pune si putin suflet”. In tot ce simt, pun cuvant. In tot ce iubesc, te pun pe tine.

Primii pasi in viata, atunci cand cazi si plangi, cu privirea luminata si vocea calda mi-ai spus ca doar cei mai puternici stiu sa se ridice atunci cand cad.

Stiam sa desenez si stiam sa calculez. Stiam sa traiesc si stiam sa iubesc. Mergeam pe bicicleta cu privirea mereu inainte; in spate erai tu si tineai de sa. Au trecut ani, iar acum merg pe bicicleta cu privirea in urma, cautandu-te.

Intr-o mare de nebuni te gasesc pe tine, cel mai nebun dintre toti. Dar tu esti nebun dupa mine, dupa dragostea si dupa viata mea. Tu mi-ai dat viata ta, iar eu iti sunt datoare sa o ingrijesc.

Intr-o mare de intelectuali ce imi citesc povestile te gasesc pe tine, cel mai intelectual dintre toti. Tu imi citesti gandurile. Mi-ai dat gandurile tale, iar acum le mai rasfoiesti din cand in cand.

De fiecare data cand vreau sa te vad deschid toate usile casei, dar tu nu esti acolo. Daca pleci mereu pentru mine, pentru cine te intorci de fiecare data ? Tu pleci in fiecare zi cate putin si pe mine cui ma lasi ? Pasii mici pe care ii faceai cu ani in urma s-au transformat in ultimul timp. Acum nu mai mergi la plimbare. Acum aproape alergi ca pentru maraton. Catre ce ? Unde te duci asa grabit si eu cui raman aici ?

Cel cu care vietuiesc de mai bine de trei ani ma atinge cu palmele puternice peste fata mea fina, de domnisoara, insa nu tandru, asa cum ar face-o orice indragostit in locul lui. Nu, el imi aplica strategic palme grele, iar eu le suport cu stoicism. Imi mangaie parul usor ondulat, iar degetele lui se incurca, deloc intamplator in el, tragand pana ramane cu pumnul plin de fire negre subtiri. Asupra patului nu arunca petale catifelate de trandafiri rosii, ci spini care mi se infig in spate, lasand sangele sa tasneasca iar cearceafurile sa se umple de rosul acela intens ce imita culoarea petalelor mult dorite. Culoarea aprinsa actioneaza asupra lui la fel ca mantaua toreadorilor asupra taurilor. El se napusteste peste mine si ma tintuieste in patul unde doar dragostea si dorinta ar fi trebuit sa ma tina prizoniera.

In acest fel, prinsa intre ura, furie si deznadejde, suport toanele celui care mi-a jurat candva iubire vesnica.

Nu-mi permite sa vars nicio lacrima in timp ce el isi manifesta dragostea; asa ca, de fiecare data cand afara ploua iar el nu e acasa, ies sa ma plimb si sa plang. Lacrimile mi se confunda imediat cu picaturile mari si rapide ale ploii ce-mi biciuie la randu-i fata. E insa o biciuire ce are in ea o urma de alinare, o biciuire dulce si calda pe care o caut, tanjind dupa ea atunci cand Soarele imparateste Cerul.

Am luptat cu el in fiecare zi. La inceput ma domina doar fizic, insa cu timpul psihicul a cedat si imi era Stapan absolut. De ce am ajuns aici, nu ? L-am parasit, si nu o data, de nenumarate ori, insa ma gasea oriunde ma ascundeam. Era influent, si nu doar asupra mea; nimeni in oras nu indraznea sa i se impotriveasca. Era idolul baietilor de 18 ani si visul oricarei tinere domnisoare, insa nimeni nu il cunoastea ca mine. Iar eu, ei bine, eu am inceput sa il cunosc abia acum un an. Mi-am dat seama ca purtase impecabil masca barbatului perfect pana intr-o zi cand aceasta i-a cazut pe pardoseala de marmura pe care am contemplat-o de atatea ori, chiar la nivelul ei. S-a spart in mii de bucatele si s-a imprastiat in toata casa. A fost prima oara cand m-a lovit. Cioburile de portelan Bavaria mi-au lovit picioarele lasand primele cicatrici.

Dar azi s-a purtat altfel. Azi mi-a adus flori, a presarat petale sangerii in jurul meu si mi-a mangaiat, pentru prima oara in ultimul an, tandru obrajii inca fini. Mi-a sarutat buzele reci si a varsat chiar o lacrima in care se regaseau toate regretele lui. Regreta ca si-a pierdut papusa atat de repede. Regreta ca inca nu si-a satisfacut obsesiile nebune. Regreta ca trebuia sa o ia de la capat cu altcineva. Insa niciodata nu a regretat ca a ucis, rand pe rand orice urma de dragoste, tandrete, zambet, iar mai apoi viata din mine.

Imi place, mai mult decat sa primesc, sa ofer. Imi place sa ajut mai mult decat sa fiu ajutata. Imi place sa-mi dedic viata altora, in detrimentul propriei vieti. Nu de putine ori am uitat cine sunt cu adevarat si m-am transpus in persoanele dragi mie. Nu de putine ori m-am fript, lasandu-ma descoperita sub Soare. Am facut insolatie din cauza caldurii puternice care m-a cuprins, insa niciodata nu am lasat asta sa ma doboare. M-am ridicat si i-am ras in fata Soarelui si razelor lui arzatoare. Ii strigam ca pe mine nimeni nu ma opreste cand e vorba de prietenii mei. Ah, prietenii mei. Ce cuvinte mari ! Ce prieteni mari credeam ca am. De putine ori m-am inselat in viata, insa de fiecare data cand am facut-o, a fost de proportii. Nu-mi pare rau. Eu spun ca e experienta, altii imi spun ca e prostie. Eu spun ca e speranta, sa imi astept prietenii sa se intoarca, incet-incet la mine, ca Fiul Ratacitor catre Tata. Ei isi sustin in continuare ideea, “E prostie !”. Eu stiu ca doar din dragoste fac asta. Ei nu stiu nimic.

Eu, femeia din mine, eu astept ca toti iubitii mei sa isi intoarca vreodata privirea catre mine si sa imi spuna ca doar cu dragostea pe care le-am purtat-o au reusit sa ajunga in varful muntelui, iar acum isi construiesc lumea acolo.

Barbatul din mine isi doreste ca toate planurile si ambitiile pe care le-am avut de-a lungul vietii sa isi gaseasca o rezolvare. Sa le gasesc o rezolvare barbateasca.

Mama ce zace in mine isi impreuneaza mainile cu Tatal ce salasluieste in sufletul meu si privesc, cu barbia ridicata si privirea inlacrimata, dar mandra, catre toti fii si fiicele pe care le-am avut in vis si pe care le voi avea in realitate.

Fratele si Sora isi impart vietile pentru a putea reusi mai usor in lume, dar se unesc apoi cand timpul nu le mai lasa ragaz pentru viata.

Iubitul ce-mi umple sufletul isi asteapta pe veci iubita ce se zbate in corpul meu de om limitat.

Sunt viata si moarte si speranta ca viata exista din nou dupa moarte. Sunt tot ce oamenii din jurul meu isi doresc. Sunt o bucata de plastilina ce se lasa modelata in mainile mai putin dibace ale iubirilor mele. Ei toti trag in stanga si-n dreapta, iar eu incerc sa raman intreaga. Ei ma cocolosesc apoi, sufocandu-ma, insa eu incerc sa-mi scot nasul printre degetele lor, sa prind o adiere curata. Nu sunt cei mai priceputi artisti, dar sunt cei care stiu sa ma modeleze cel mai bine. Imi las sufletul sa ia orice forma doresc ei. Ma mulez pe dragostea lor si imi vine sa raman asa vesnic.

Dar Soarele din nou rasare. Caldura topeste tot si-n felul asta, usor-usor ma dezlipesc si alunec la picioarele lor. Din cauza luminii puternice ei nu ma vad, din cauza caldurii nu simt cand eu cad. De fapt, e o fericire pentru ei cand, pe dogoarea aia, de pe suflet le cade o patura groasa, insa nu realizeaza ca se vor arde. Ma cauta apoi sa le vindec ranile. Si o fac, caci ei sunt dragostea mea. Ma dau la o parte cand ii cuprinde din nou caldura si ma mai cheama abia in toamna cand vantul rece incepe sa adie. Ma intorc cu puterile aproape sleite de tot acest “du-te – vino” si incerc sa le acopar din nou sufletul rece. Dar am slabit si tesatura mi s-a rarit. Vantul intra printre firele de lana si le atinge pielea calduta. Ma dau indata la o parte si isi trag asupra lor o plapuma ultimul racnet, electrica. Dar cand cade curentul, cu ce se invelesc ? Stau tot timpul prin preajma, in caz ca au nevoie de mine. Astept tot timpul sa se intoarca, poate cu capul plecat, caci asa merit, si sa imi ceara scuze.

Am invatat ca intrega viata nu e decat o asteptare. E decat o gara in care ramanem prinsi pana cand soseste trenul potrivit in care ne urcam si ne duce catre cealalta viata.

Stau pe peronul vietii mele si imi fumez asteptarea. Scrumul cade si se lasa purtat de vant. Mai am cateva fumuri si o termin. Parca aud in gara un anunt. Cica intarzie trenul. Vreo 10 ani. Trag ultimele doua fumuri dupa care imi aprind o alta tigara a asteptarii. “Eu intotdeauna fumez o tigara inainte de a muri.”

- Poftim ? am intrebat, ca trezita dintr-un somn pe furis.

- Nu ai auzit nimic din tot ce ti-am spus ?

- Ba da ! aproape ca am tipat. Dumnezeule, normal ca am auzit ! Doar ca totul mi se pare rupt direct din telenovele si pus in viata mea ca si cum eu n-as avea niciun cuvant de spus. Doar ca..nu stiu ce sa spun.

- Poftim ?

- Da, Tom. Nu stiu ce sa spun. Vreau sa ma casatoresc si sa fac 3 copii perfecti, insa nu stiu cand o sa se intample asta.

- Anto, acum.

Si scoate din buzunarul blugilor cu care a dormit un inel din aur alb cu diamant rotund pe care mi-l potriveste perfect pe deget.

POFTIM ??? tip eu in gand. De unde imi stie masura degetului ? De unde stie ca urasc aurul galben, dar imi place la nebunie cel alb si mai ales, de unde stie ca voiam un diamant rotund ?

- Da, da, da. De o mie de ori da ! am strigat, fara sa imi raspund la vreuna dintre intrebarile pe care mi le pusesem mai devreme.

Cred ca asta e. Cred ca asta e cererea in casatorie, a vietii si a mortii mele. Si am acceptat-o fara sa tanjesc dupa altceva sau altcineva. O seara ratata de Valentine’s Day s-a sfasit cu o dimineata minunata de februarie, pur si simplu.

- Atunci, Valentine’s Day fericit ? ma intreba Tom, cu teama in glas.

- Nu, raspund eu pe un ton calm. Asta nu poate fi o zi banala de Valentine’s Day. Asta e ziua in care vietile ni se schimba si ni se unesc. Asta e ziua in care ma mut in sufletul tau, iar tu intr-al meu. E ziua infloririi, desi e inca iarna. E o zi perfecta perfecta perfecta !

Atunci Tom m-a ridicat pe marginea patului, eu mi-am incrucisat picioarele in jurul mijlocului lui si am inceput sa cantam amandoi “La vie en rose”. Ne-a bufnit rasu la auzul vocilor noastre si ne-am prapadit pe covorul moale si alb, care sigur va trebui schimbat daca ma mut eu aici.

- Cum adica ?

Tom nu si-a tras mana dupa fata mea, asa cum ma asteptam. A lasat-o mai jos, pe barbie si imi ridica putin capul.

- Vreau sa fii tu sotia mea si mama copiilor mei.

Am inghitit in sec si l-am privit cu un zambet tamp si ochii aproape inlacrimati. Era ca o cerere in casatorie, ca o cerere a vietii mele. Nu stiam ca imi doresc copii pana cand Tom nu si-a rostit cu voce tare dorintele.

- E..da, adica, nu,da. Nu crezi ca e o decizie pripita, avand in vedere ca tu te-ai despartit de Amelie acum nici 24 de ore, iar eu de Alan acum, ca sa vezi, nici 24 de zile ?!

- Nu, Anto.

Anto..hm, suna dragut. Alan imi spunea mereu Toni. Mi se parea masculin si puternic, dar nu imi placea.

- Eu stiu ca asta vreau inca de cand ai calcat prima oara in bar la mine si mi-ai cerut un frappe cu multa frisca, confundandu-ma cu un chelner. Te-am privit atunci mirat, pentru ca toata lumea ma stia. Prietenele tale priveau crispate, iar tu zambeai cel mai dragut din lume.

Ti-am adus frappe-ul si mi-am dat seama ca aflasei cine sunt, dar nu iti pasa. Mi-ai multumit dragut si ai sorbit din bautura racoritoare. M-am indepartat cativa pasi si am auzit in urma mea sunetul paharului pe podea si cioburi imprastiate in toate partile. M-am intors, aproape sigur ca tu ai facut ceva si m-a bufnit rasul cand m-am convins. Zambeai in continuare, de data asta putin fortat, dar tot erai draguta.

Apoi ai venit cu Alan. L-am privit nervos, dar el a preferat sa ma ignore. Ii povestisem despre tine si despre faptul ca aproape ma indragostisem la prima vedere. Iar el, el mi te-a furat.

O nu, o nu, o nu ! Asta mi se parea o poveste din serialele alea siropoase la care ma uitam eu cand se repetau emisiunile pe Discovery.

- Nu am mai vorbit cu el cateva luni atunci, continua el, neintrerupt de gandurile mele. Mi-a spus drept scuza ca si el se indragostise la prima vedere si ca a simtit reciproc sentimentul, asa ca a actionat. Nu l-am crezut, pentru ca il cunosteam, dar nu mai voiam sa ma cert cu el. Mi-a facut apoi cunostinta cu Amelie, cu care sunt aproape sigur ca s-a culcat inainte.

Hm, da. Si eu crezusem asta la un moment dat, dar nu am avut curaj sa ma mai gandesc a doua oara. Si asa nu o suportam pe Amelie, iar faptul ca se logodise cu Tom era ca o oarecare piedica in a-i face viata amara.

- Dupa care am hotarat sa o cer in casatorie, tinand cont de varsta mea si de presiunile la care eram supus zi de zi de familie si prieteni.

Ha ! deci asta era. D’asta o ceruse pe Amelie in casatorie dupa doar 6 luni. Ha-ha-ha !

- Ea a acceptat plictisita, iar atunci am stiut ca asa imi va fi toata viata, de atunci inainte. Dar la cateva luni, tu si Alan v-ati despartit. Am tipat de bucurie cand am auzit vestea, desi pe tine te consolam, iar lui Alan ii scuipam venin printre dinti, peste fata pentru ca a facut sa sufere o fata ca tine. Dar ma bucuram pentru ca in sfarsit te eliberase. Dupa care te-am pierdut iar, n-ai mai venit la cafenea, iar eu nu puteam sa te invit nicaieri caci Amelie era din cale afara de geloasa.

Ca sa vezi, tot ea ! am zis eu revoltata in gand.

- Timpul a trecut si iata-ne aici, fara Amelie sau Alan. Cu viata inaintea noastra. Ce spui ?

Pai ce sa spun. Mi-e al naibii de frica de casatorie si mai ales de copii. Nu pot sa am grija de mine, iar tu imi propui sa am grija deja de copii. Desi acum ca ai verbalizat asta, stiu ca vreau 3 copii, doi baieti care sa mosteneasta frumusetea mea si felul tau de a fi si o fata care sa iti fure doar calitatile si sa spilcuiasca dintre defectele mele cele mai dragute. Dar te rog, sa nu mai vorbim acum despre asta !

M-am asezat pe marginea patului si am intrebat copilareste :

- Si acum ? Nu dormim ?

Tom imi zambi si isi trase tricoul peste cap, aruncandu-l pe scaun. Alan mereu isi strangea hainele cand se dezbraca. Cred ca apreciam asta la el, dar acum imi placu la nebunie gestul lui Tom, asa ca l-am inlaturat pentru cateva momente pe Alan dintre gandurile mele.

Ne-am urcat in pat, el in partea dreapta, de parca ar fi stiut. Am pus capul pe perna moale si am simtit miroul balsamului de rufe din lenjeria proaspat schimbata. M-am lasat furata de moment si dusa de val. M-am trezit cu capul sprijinit de umarul lui si cu degetele mele patrunzand printre ale lui. Am strans mana lui intr-a mea si am adormit.

M-am trezit in mijlocul noptii cu mana lui inca intr-a mea. Am tras-o atat de tare incat l-am trezit pe Tom dintr-un somn ce parea profund.

- Ce-i ? intreba el speriat.

- Am visat urat, am mintit eu.

- E ok, dormi la loc.

Voiam sa ma ridic si sa plec, doar ca nu aveam unde. Voiam atunci sa stau in bucatarie, pe fotoliul din piele tabacita, cu picioarele sub mine si sa beau vin, poate chiar sa aprind o lumanare. N-am facut nimic. M-am ghemuit la loc in pat si am incercat din nou sa adorm. Ii auzeam respiratia linistita a lui Tom. Ma nelinistea. Eram obisnuita ca Alan sa se foiasca in somn, sa ma inghesuie si sa sforaie din cand in cand. Am vrut sa ma ridic din nou si sa ma uit pe fereastra, la stele. Sau sa-mi pun haina si sa ies sa ma plimb cum faceam cand n-aveam somn. Am ridicat un picior si am vrut sa il pun jos cand am simtit mana lui Tom cautand-o pe a mea si de frica sa nu se trezesca din nou am intins-o si am prins-o pe a lui. El suspina adanc si se trase mai aproape de mine. Am hotarat sa ma linistesc si sa dorm. I-am mai strans o data mana intr-a mea si am cazut adanc in somn. N-am visat nimic, iar dimineata m-am trezit eu cu o pereche de ochi atintiti asupra mea. Am recunoscut iar dragostea in ei.

- Am facut ceva rau ? ma intreba Tom, ca un copil care tocmai murdarise rochia preferata a mamei.

- Nu..stiu. Nu..cred. Nu. Ii raspundeam eu cu vocea gatuita. Ca sa il linistesc pe el si sa ma nelinistesc pe mine i-am ridicat mana la nivelul buzelor mele si am sarutat-o. Atunci mi-am dat seama ca de fapt ce simteam era liniste. Mana lui Tom ma linistea.

De fiecare data cand ii sarutam mana lui Alan simteam un pumn in stomac si o palma peste ceafa. Imi venea sa ma chircesc de durere sufleteasca. Nu simtisem asta intotdeauna, doar dupa ce il vazusem pe Alan cum isi strecoara mana pe sub masa ca sa prinda mana altei fete, in timp ce eu ma dadeam de ceasul mortii ca sa intretin atmosfera si asa muribunda de la petrecerea mea de 25 de ani.

‘Fata’ era o colega de-a mea de la revista. Se dadea prietena mea si ma asculta de fiecare data cand ii vorbeam despre Alan. Nu obisnuiam sa ma plang in legatura cu relatia mea sau cu iubitul meu, in schimb il laudam de fiecare data cand aveam ocazia, chiar si cand nu era cazul. Mi se paruse ca vad de cateva ori in ochii ei acea privire de atotstiutoare, cunoscatoare a vietii mele, mai bine decat mine, insa nu ii dadusem atentie. Dupa incidentul de la ziua mea, nu i-am mai povestit decat lucrurile marunte din viata mea, iar mana lu Alan imi parea o bucata de nisip ce imi ramanea pe buze chiar si dupa ce ma spalam si imi dadeam cu o mie de creme. Am uitat tristul eveniment la scurt timp dupa petrecerea lui, insa buzele mele pe mainile lui Alan nu se mai simteau ca la ele pe mosie.

Am pus din nou furculita pe masa, m-am sters pe maini si la gura si m-am dus in spatele lui Tom, luandu-l in brate si sarutandu-i tampla. N-am mai facut niciodata asa. Alan nu suporta sa il tin in brate, mai ales cand era la masa. Simteam cum gandurile mele s-ar fi materializat in clipa urmatoare daca vocea lui Tom nu spargea linistea.

- Hai sa faci un dus, probabil esti inca inghetata.

M-am indreptat de spate si m-am apropiat de usa de la baie.

- Ti-am lasat aici doua prosoape. Amelie si-a luat toate hainele, dar poti sa porti un tricou de al meu, daca vrei, in casa e destul de cald.

I-am zambit si am alunecat catre cada, iar apoi in apa ce se strangea in jurul meu, facand aburii sa se ridice din pielea mea alba ce devenea treptat rosie, din cauza caldurii. Am stat acolo mai putin decat as fi stat de obicei, negandindu-ma la nimic, cum nu obisnuiam niciodata sa fac.

La mine acasa baia era camera mea regala. Inca de la usa erai avertizat ca este o camera speciala. Era toata imbracata in puf alb pe care m-am chinuit trei zile la rand sa il lipesc, seara de seara, dupa ce veneam obosita de la serviciu. Alan statea in canapeaua din sufragerie si se uita la mine, chicotind. Eu scuipam fulgi si eram toata ca o gaina nebuna ce se zbatea sa scape din propria capcana. Dupa ce in final am reusit, am facut poze pana cand Alan n-a mai suportat click-aitul aparatului si blitz-ul orbitor. Suportul W.C.-ului este ca un adevarat tron, imbracat in catifea visinie, iar capacul avand galben-mustar in jurul lui. Cada era locul meu preferat din casa. De fiecare data puneam o singura lumanare neparfumata pe marginea ei, un pahar pentru vin si mp3 playerul pe gresie. Imi puneam melodii pe care nu le-as fi ascultat si cu atat mai putin cantat vreodata in viata mea in afara baii. Ma relaxam pana cand fiecare muschi tremura, iar lumanarea se stingea.

Dar acum nu, acum am stat in baie exact cat sa imi spal parul ce mirosea a fum de tigara si poate putin a vin, sa imi dau jos un strat de piele moarta si sa mi trag pe mine tricoul negru al lui Tom. Am iesit cu picioarele goale si-mi auzeam talpile lipindu-se si dezlipindu-se de gresia rece. Tom era intins in pat, insa cand auzi si el picioarele mele lipaind pe hol se ridica in fund si ma privi, parca cu un soi de dragoste parinteasca.

- Am mers incet, mi-a raspuns el, cufundandu-se in gulerul gecii. N-am vrut sa te trezesc, pareai asa de obosita si dormeai atat de frumos.

O Doamne ! O Doamne Dumnezeule, Fecioara Maria cu Pruncul Iisus ! Speram ca nu avusesem gura deschisa si bale curgandu-mi pe obraz, iar zgomote asemanatoare cu cele ale unui porc sa-l fi insotit pe tot parcursul minunatei calatorii. Ooo Doamne !! Mi-am verificat crispata fata, trecandu-mi degetele peste obraji, insa negasind nici macar un firicel de saliva. Am rasuflat usurata si m-am intors cu fata catre Tom.

- Tu nu urci ?

- Ba da. O sa iti arat unde este dormitorul si tot ce iti mai trebuie, iar apoi ma intorc la bar.

- Ok, am raspuns plina de entuziasm.

Am intrat in urma lui in casa. Mirosea a scortisoara si mar. Ii ramasesera lumanarile de la Craciun pe care i le facusem eu cadou, am constatat placut surprinsa. Am frematat putin narile si am simtit chiar si mirosul singurului fel de mancare pe care eu stiam sa il gatesc si il impartasisem tuturor. Paste cu sos de rosii si carne de pui. Eu mai puneam cateodata si porc sau ce gaseam prin frigider, tinand cont ca nu il umpleam prea des. Am intrat in bucatarie si am cerut o portie din pastele ce pareau proaspat facute.

- Le-am facut mai devreme, nici n-am apucat sa mananc, m-au sunat de la bar si am plecat acolo de indata ce am stins focul, mi-a spus el, parca citindu-mi gandurile.

A pus in doua farfurii si s-a asezat in fata mea. Am inceput sa mananc cu pofta, incercand sa nu dau pe mine.

- Une-i Aelie ? am incercat sa intreb, cu pastele atarnadu-mi printre buze.

- E..a plecat la mama ei.

- Se simte rau ? am intrebat speriata, lasand furculita sa-mi alunece din mana.

N-am placut-o niciodata pe Amelie si nici ea pe mine, insa mama ei a fost educatoarea mea la gradinita, practic formatoarea mea in ale vietii. Mi-a ramas prietena pe viata.

- Nuu, nu ! s-a grabit el sa ma linisteasca. Neamdespartit, mi-a spus dintr-o suflare.

- Ei haide, sunt sigura ca nu e ceva serios. Trebuie sa va casatoriti peste cateva luni, doar nu amanati nunta pentru vreun capriciu.

- Antonia, e serios.

Mi-a aratat inelul de logodna, pe care, fie vorba intre noi, Amelie nici nu-l merita si nici nu stia sa il poarte, de pe masuta de la intrare unde stateau de obicei cheile.

- Am gasit-o pe Amelie tavalindu-se in patul nostru cu..ei bine, cu taicamiu.

- POFTIIIM ?!?? am scapat pentru a doua oara furculita, lasand pastele sa imi alunece din gura pe masa si pe fusta mea din matase.

- Pai..da, ce sa spun. Stii ca niciodata nu m-am inteles bine cu el, iar acum mi-a dovedit, inca o data, cat de javra e.