Asa de simpla casa aceea. Atat de simpla incat ai fi putut spune ca nu este locuibila ci chiar bantuita. Trecand pe acolo te intrebai ce fiinta normala ar fi putut vietui in asemenea loc. In schimb, in casuta aceea, atat de mica, atat de veche traia o tanara femeie. Trupul subtire parea asa usor si asa fragil, insa ea se incapatana sa demonstreze contrariul. Nu iti puteai da seama ce ar putea-o aduce in lumea reala, caci parea atat de bine ancorata in lumea ei incat nu ai fi crezut ca poate relationa ori reactiona la vre-un stimul.
Era o zi calda. Poate prea calda pentru perioada aceea. Elizabeth statea in leaganul de sub nuc balansandu-se usor fata-spate. Se gandea. Se vedea pe fata ei ca se gandeste la ceva intens. Cutele care ii aparusera pe frunte se adanceau tot mai tare. Incet-incet incepu sa ploua. Fata parca nu simtea. Se afunda tot mai tare in gandurile ei. Dintr-o data Eliza se ridica din leagan si incepu sa danseze prin curte.
Treci, ploaie călătoare,
Că te- ajunge soarele,
Să- ţi taie picioarele!
Cu un mai, cu un pai;
Cu sabia lui Mihai!
Ploaia pare ca ii era prietena caci de indata ce rosti descantecul pleca, lasand-o pe Eliza zambind si dansand printre flori cu soarele-n par.
Fata tot nu se linisti. Se aseza incet, cu rochia alba pe iarba plina de apa. Se intinse pe spate ca si cum ar fi pe nisip parca ne mai pasandu-i ca isi murdareste rochia. Fabien ! Oh Fabien ! De ce-ai plecat si m-ai lasat cu ploaia ? Unde esti tu iubirea mea ? Ii era dor. Prea dor. Iubitul ei a plecat fara a o anunta, fara motiv, fara sens. Nu te mai intorci. Sa ma astepti dragostea mea. Fata inchise ochii, ferindu-i de soare insa ceva mai puternic ii lumina simtirile. Sunt aici iubita mea. Am venit sa te iau. Nu te mai las. Mi-esti asa draga si nu mai pot sta in lipsa ta asa cum nici tu nu poti. Vino cu mine dragoste mea ! Vino ! Eliza intinse mana si apuca aerul cu atat de multa putere incat aveai impresia ca o pasare a avut nenorocul de a trece atunci pe acolo si a ramas prinsa in mana fetei. Vin iubitule . Acum vin . Ia-ma cu tine ! Mana ii cazu inerta pe langa cap. Trupul mic si suav se strangea in contractii puternice. Timpul s-a oprit in loc. A plecat cu el. A luat-o caci o iubea.
“Pana la moarte si dincolo de ea !” Isi aminti Laura sa incheie povestea ce o relata lui Patrik. Se ridica de pe canapea, il mangaie usor pe fata si il saruta pe frunte cu cea mai mare bucurie in suflet. Ma iubeste , concluziona zambind fata.
frumos ,faina povestioara